Am anuntat acum cu cateva ore in disponibilitatea in AppStore incepand de ieri a noului First Person Shooter al celor de la Gameloft, N.O.V.A. (Near Orbit Vanguard Alliance) cu promisiunea unui review, in curand, ei bine, iata-l.
Putine jocuri au reusit sa starneasca curiozitatea fanilor si publicatiilor de specialitate in maniera facuta de N.O.V.A. si mult mai putine dintre ele au reusit sa se ridice la nivelul asteptarilor si N.O.V.A. este intr-adevar o creatie de admirat pentru ca reuseste sa aduca pe ecranul iPhone-ul acel FPS gaming feeling care la multe jocuri mult mai bine cotate lipseste cu desavarsire.
In universul N.O.V.A. aveti controlul asupra unui fost puscas marin, Karl Warding, care a fost rechemat la datorie pentru a investiga activitatea extraterestra din preajma coloniilor umane, actiunea desfasurandu-se intr-un viitor futuristic in care Pamantul nu mai este capabil sa sustina viata umana, omenirea fiind nevoita sa colonizeze planetele din galaxiile apropiate. Storyline-ul ori vocile nu sunt punctele forte ale jocului, dar veti trece usor peste aceste mici inconveniente datorita gameplay-ului foarte bine pus la punct care va va tine “ca pe ace” de-a lungul fiecarei misiuni.
In primele nivele ale jocului trebuie sa navigati printr-o nava spatiala, omorand tot ceea ce va iese in cale, ghidati de camarazii vostri prin intermediul radio (si o sageata in partea de sus a ecranului), activand switch-uri care va vor deschide usile permitandu-va sa treceti dintr-o sectiune a navei in alta si colectionand toate obiectele cazute de la inamicii doborati. Dar asta nu e tot, primele nivele va vor purta si prin misiuni desfasurate in afara navei, misiuni care va vor pune la incercare rapiditatea de a ajunge dintr-o sectiune presurizata a navei in alta folosindu-va de “magnetic boots” si evitand sa fiti loviti de asteroizi.
Dupa traversarea navei, veti ajunge in camera de comanda unde veti activa procesul de autodistrugere, fiind nevoiti apoi sa fugiti de pe nava ajungand pe una din planetele colonizate de oameni care acum e infestata de extrateresti, pe care va trebui sa-i ucideti, pentru a indeplini obiectivul final, ramane sa descoperiti voi care, va spun doar ca gameplay-ul se desfasoara de-a lungul a 13 nivele in 5 environment-uri diferite.
Similar cu Halo este modul in care va folositi armele si abilitatile, eroul avand un “shield meter” afisat in partea dreapta a ecranului, shield care se incarca automat de-a lungul timpului, neputand fi incarcat prin vreo alta metoda. Ca un element de noutate pentru acest gen de jocuri pe iPhone este faptul ca in anumite puncte de-a lungul unei misiuni veti gasi cutii care odata deschise va vor pune in fata unor puzzle games pe care va trebui sa le completati pentru a primi diferite obiecte ce va vor ajuta de-a lungul jocului, niciunul nu este obligatoriu sau necesar pentru a completa o misiune.
Daca ati jucat Modern Combat : Sandstorm atunci veti observa ca pe partea de control cele 2 jocuri se aseamana destul de mult, dar exista si optiunea de a folosi un virtual joystick amplasat in partea stanga a ecranului cu ajutorul caruia veti controla miscarile personajului, iar swipe-up stanga/dreapta va modifica unghiul de vedere. Pe langa aceste optiuni, pe ecran va apar si cateva butoane care pot fi folosite pentru : a trage cu arma, a arunca o grenada, a schimba arma, a o reincarca, etc, avand totodata posiblitatea de a schimba amplasamentul acestora pe ecran potrivit necesitatilor voastre.
In departamentul grafic, jocul arata absolut exceptional, fiind o adevarata opera de arta a celor de la Gameloft, dar suntem deja obisnuiti cu astfel de jocuri si oamenii se asteapta la grafica din ce in ce mai detaliata avand in vedere ca hardware-ul exista. Din punct de vedere al performantei, spre deosebire de Ridge Racer prezentat de mine ieri, care este un esec monumental din punct de vedere al optimizarii, N.O.V.A. ruleaza extrem de bine de la iPhone 3GS la cea mai veche varianta de iPod Touch, chiar si in jocul online. Ca tot veni vorba de online, pentru a juca pe serverele N.O.V.A. trebuie sa aveti un cont Gameloft Live si nu puteti jucat decat prin WiFi, insa in modul multiplayer va puteti “omora” prietenii atat prin Bluetooth cat si prin WiFi.
Cam atat despre acest joc, daca esti un fan al FPS-urilor pentru iPhone/iPod Touch atunci acest joc este perfect pentru tine si in mod sigur nu vei regreta alegerea lui, iar daca nu esti inca un fan, poate ar trebui sa incerci acest joc, cine stie, poate iti vei schimba parerea.
Daca doriti sa cumparati jocul, o puteti face pentru 6.99$ din US AppStore de aici si pentru 5.49€ din RO AppStore de aici. Si la final un nou gameplay trailer :