FaceTime este functia din iOS 4.x compatibila doar cu iPhone 4, iPod Touch 4G(si mai nou iPhone 3GS) care ne permite sa facem apeluri video folosind o retea Wi-Fi. Activarea acestei functii este gratuita pe unii operatori straini insa in Romania ea este taxata de toti operatorii si nu poate fi activata(de fiecare data) cu succes decat pe Orange. Teoretic suntem nevoiti sa o activam de fiecare data cand schimbam cartela din telefonul nostru, insa eu astazi am avut neplacerea sa constat ca dupa de am inchis telefonul am primit un mesaj prin care eram anuntat ca functia FaceTime necesita reactivare.
Nu am scos cartela din telefon si l-am inchis folosind metoda normala cu botonul de blocare si slider-ul care apare daca tineti butonul apasat cateva secunde. Ma indoiesc, ca iOS 4 este conceput pentru a cere activarea functiei la fiecare inchidere si daca fiecare SMS de activare nu ar fi costat cate 12 centi in mod sigur nu m-ar fi deranjat, dar a cheltui cate 12 de fiecare data cand inchid telefonul mi se pare absurd. Stiu ca nu toti ati intampinat problema aceasta, insa eu am intampinat-o si m-am gandit sa va anunt pentru a sti ce se intampla daca ajungeti in aceeasi situatie.