In imaginea de mai sus avem prima tableta HP ce ruleaza WebOS. In caz ca ati uitat, HP a achizitiona compania Palm anul trecut salvand-o de la faliment si preluand sub umbrela sa intregul brand plus celebra linie de smartphone-uri Palm si sistemul de operare WebOS. Dupa achizitie, HP a decis ca va dezvolta WebOS si versiunea 2.0 va fi lansata anul acesta impreuna cu o noua linie de smartphone-uri Palm plus tableta pe care o avem in imagini. Defapt nu va fi o singura tableta ci 2, una de 9 inch denumita Topaz si una de 7 inch denumita Opal iar ambele vor fi lansate pe piata abia in toamna acestui an.
Imaginea a fost obtinuta de Engadget
de la o sursa de incredere din interiorul companiei Palm si sincer sa fiu sunt impresionat de design-ul tabletei. Imi place foarte mult cum au gandit cei de la Palm/HP intreaga structura si parca imi aduce usor aminte de iPhone 3G/3GS. Daca din punct de vedere al design-ului tableta arata foarte bine, ramane de vazut cum se descurca sistemul de operare plus hardware-ul incorporat. Detalii despre hardware nu exista inca, insa pana in septembrie e cale lunga si daca nu va avea o platforma cu procesor dual-core si un chip grafic puternic atunci probabil va fi trecuta cu vederea in favoarea iPad 2, Motorola Xoom sau BlackBerry Playbook.Ce parere aveti despre tableta?
This post was last modified on ian. 18, 2011, 9:27 PM 21:27