iPad 2 va fi pana la urma lansata international din 25 martie si in multe tari europene magazinele Apple vor fi asaltate de sute de mii de clienti dornici sa cumpere cel mai dorit produs de pe planeta. Cea mai apropiata tara, de Romania, care va avea iPad 2 este Ungaria asa ca daca locuiti in apropierea granitei puteti face un drum vineri dupa-masa pana la vecinii nostri de unde puteti achizitiona iPad 2. Pentru restul celor care se gandesc sa achizitioneze o tableta iPad 2 dintr-un magazin online Apple din Europa, iata ce va trebuie. Un card romanesc de pe care sa puteti face plati internationale si o adresa de livrare in tara din care doriti sa va achizitionati produsul.
Vara trecuta am achizitionat din Italia terminalul iPhone 4 pe care il detin. Achizitia am facut-o folosind un card de la BRD si desigur o adresa din Italia unde a fost livrat produsul. Apple mi-a luat banii de pe card la aproximativ o saptamana dupa livrare insa la scurt timp dupa plasarea comenzii mi-a blocat pe card suma respectiva pentru a verifica daca ea exista in cont. Nu a contat tara in care aveam cardul, nu a contat absolut nimic, produsul a fost livrat la adresa cu 2 zile inainte de data estimata a livrarii, banii mi-au fost retrasi de pe card si probabil voi achizitiona viitorul terminal iPhone tot din Italia.
Pentru a verifica daca puteti cumpara din Apple Store Italia/Franta/Germania produse cu cardul vostru va recomand sa achizitionati ceva extrem de ieftin de acolo, un software sau ceva asemanator. Anul trecut asa am testat sa vad daca Apple imi permite sa achizitionez produse cu cardul meu. Va urez happy shopping.