Una dintre noutatile importante aduse de Mac OS X Lion este functia Resume care permite utilizatorilor sa inchida aplicatii fara ca informatiile din ele sa se piarda, chiar si in cazul unei resetari sau inchideri a sistemului de operare. Desigur ca nu toti utilizatorii sunt multumiti de aceasta functie sau nu o gasesc necesara asa ca pe internet au aparut diverse metode de a o dezactiva. Initial ele erau disponibile sub forma unor comenzi care trebuiau rulate in aplicatia Terminal si permiteau dezactivarea functiei pentru aplicatiile noului sistem de operare.
Ei bine incepand de astazi nu mai este nevoie de aplicatia Terminal pentru a dezactiva functia Resume deoarece avem aplicatia ResumeMeNot care ne permite sa selectam aplicatiile pentru care nu dorim sa mai utilizam functia Resume din Mac OS X Lion. Aplicatia are o interfata grafica foarte simpla care ne permite sa adaugam aplicatiile pentru care nu dorim sa folosim Resume iar de indata ce in lista este adaugata aplicatia ea va avea dezactivata automat functia Resume. Daca scoatem aplicatia din lista functia este automat reactivata deci totul depinde de felul in care utilizati aplicatiile.
ResumeMeNot poate fi descarcat de pe acest website care din pacate deocamdata nu functioneaza din cauza traficului foarte mare la care este supus.