Intr-o incercare de a ramane in continuare relevanta in segmentul terminalelor mobile, un reprezentant al Nokia a anuntat ca la jumatatea anului viitor compania va lansa pe piata primele tablete echipate cu sistemul de operare Windows 8. Vorbim despre o platforma special conceputa pentru a functiona atat pe terminale mobilecat si pe desktop-uri insa pana atunci Samsung isi va lansa propriile produse cu acest sistem de operare. Deocamdata despre tableta se stie doar data de lansare insa presupun ca va fi conceputa astfel incat sa fie aproape la fel de buna precum restul produselor de pe piata.
Nokia a intrat intr-o colaborare cu Microsoft pentru producerea de smartphone-uri cu sistem de operare Windows Phone 7 iar aceasta colaborare se extinde si la tablete insa ramane de vazut cat va fi de fructuoasa. CEO-ul Nokia este un fost manager al Microsoft deci legatura dintre cele doua companii are logica, dar numai din perspectiva vechilor relatii ale CEO-ului deoarece din punct de vedere al business-ului cred ca Nokia ar fi trebuit sa se orienteze spre terminalele Androd care sunt mult mai populare si ar fi ajutat-o sa scape de probleme.