Apple a lansat Siri intr-o versiune beta disponibila pentru posesorii de iPhone 4S si multa lume s-a intrebat de ce ar fi luat Apple decizia de a testa in mod public un produs avand in vedere ca nu mai facuse asa ceva pana in prezent. Ei bine raspunsul este foarte simplu: din cauza complexitatii sistemului de recunoastere a comenzilor vocale implementat in Siri, un beta test public este singura modalitate de a imbunatati constant sistemul pentru a il aduce aproape de perfectiune si a imbunatati semnificativ experienta utilizatorilor.
Sistemele de recunoastere a comenzilor vocale sunt foarte greu de dezvoltat si pentru a fi imbunatatite trebuie sa fie utilizate in cele mai diverse moduri. Lansand Siri in beta test public inginerii Apple primesc tot felul de informatii pentru asistent si analizandu-le stiu ce anume trebuie imbunatatit pentru a face in asa fel incat asistentul sa raspunda la orice intrebari. Pentru Apple aceasta solutie era si este cea mai buna si compania a anuntat la conferinta de prezentare a iPhone 4S ca Siri este disponibil in versiune beta.
Din informatiile culese de la utilizatori, inginerii Apple pot imbunatati functionalitatea Siri fie remote prin serverele Apple fie direct prin update-uri pentru iOS 5. Metoda folosita de Apple este departe de a fi conventionala insa in final se va dovedi a fi castigatoare pentru ca va aduce un sistem de recunoastere a comenzilor vocale mult mai bun decat cele disponibile pana in prezent.