Dimineata v-am spus ca noua versiune a iPad 2 lansata in luna martie de catre Apple imbunatateste semnificativ autonomia bateriei tabletei multumita unui procesor fabricat folosind un proces de productie de 32nm. Noul procesor are aproape jumatate din dimensiunile celui disponibil in iPad 2 2011, insa el consuma mult mai putina energie decat cel vechi si asta ofera utilizatorilor o autonomie mai buna. Avand in vedere ca Apple construieste deja chip-uri pentru iPad folosind aceasta tehnologie, exista sanse mari ca viitorul model al iPhone sa beneficieze de pe urma ei si multa lume ar fi extrem de fericita.
Un iPhone 5 cu procesor mai mic si mai eficient ar putea genera o crestere in autonomie de 10 – 20% si asta inseamna ca ati avea la dispozitie cam o ora de utilizare in plus fata de iPhone 4S. Desigur ca implementarea unui chip LTE ar reduce semnificativ sau total acest bonus in autonomie, insa in Romania el va fi inutil, deci ne-am putea bucura de o autonomie mai buna. Daca Apple va decide sa implementeze o baterie de capacitate mai mare, atunci vestile vor fi si mai bune deoarece autonomia ar putea creste si mai mult, insa pana una alta ramane sa vedem ce ne pregateste compania in toamna.