X

Meta Watch – un ceas destept care se conecteaza la iPhone-ul tau

  Acum cateva saptamani v-am spus ca un proiect al kickstarter denumit Pebble promite sa aduca pentru noi un ceas destept care se poate conecta la iPhone si poate interactiona cu el prin intermediul unor aplicatii speciale. Acel proiect a fost finantat, cateva milioane de dolari strangandu-se pentru el, insa iata ca intre timp un dispozitiv asemantor a iesit pe piata, chiar inaintea Pebble. Meta Watch se numeste acest produs si in esenta vorbim despre un ceas destept care ne permite sa interactionam cu iDevice-urile noastre, insa intr-un mod destul de rudimentar.

  Meta Watch functioneaza doar cu iPhone 4S si iPad 3 deoarece el beneficiaza de tehnologia Bluetooth 4.0 si ea este singura care permite o asemenea interconectare cu iDevice-uri, iar numai cele 2 mentionate anterior o au implementata. Daca va achizitionati ceasul, atunci cu ajutorul unei aplicatii din App Store puteti selecta ca pe ecranul sau sa fie afisate notificari pentru apeluri pierdute, pentru mesaje necitite si cam asta e tot. Partea interesanta este ca dezvoltatorii care cumpara ceasul vor avea acces la un API special care le va permite sa interactioneze cum vor cu aplicatia pentru iOS, deci functionalitatea poate fi extinsa.

  Ceasul este disponibil pentru 199$ pentru dezvoltatorii interesati, insa ramane de vazut daca va atrage cel putin la fel de multe persoane precum Pebble.

Disqus Comments Loading...