Vorbind despre Steve Jobs in cadrul conferintei D10 organizata de All Things Digital, Tim Cook spune ca fostul CEO al Apple avea obiceiul de a isi schimba opiniile extrem de rapid. Jobs sustinea astazi cu tarie un produs, insa maine isi schimba complet parerea, nu mai sustinea dezvoltarea sa, ba mai mult nici macar “nu isi amintea” ca sustinuse vreodata respectiva tehnologie. Cook numestea aceasta atitudine drept un “talent” pe care Steve Jobs il avea si il afisa in mod regulat in cadrul companiei Apple.
Continuand interviul, Tim Cook sustine ca in anul 1998 Steve Jobs a avut nevoie de doar 5 minute pentru a il convinge ca Apple este compania potrivita pentru el. Tim Cook a fost sunat in repetate randuri de o companie care cauta un vicepresedinte pentru Apple si dupa cateva refuzuri el a acceptat sa se intalneasca cu fostul CEO al Apple. La intalnire Tim Cook a fost uimit de strategia lui Jobs pentru dezvoltarea Apple, dar si de faptul ca acesta nu era chiar atat de interesat de bani si astfel s-a lasat convins sa se angajeze in cadrul companiei americane. Desi decizia a fost, in opinia sa, una grabita, in final ea s-a dovedit a fi extrem de buna deoarece doar cativa ani mai tarziu Cook avea sa devina pentru prima oara CEO interimar al Apple
Cook pointed to three things that prompted the decision. He said he recognized the brilliance of Jobs’ vision for the iMac as being different from “following the herd.” He was also impressed by Apple’s strategy to target the consumer market, which contrasted with competitors’ plans to move toward the enterprise. Finally, Jobs struck Cook as someone who was unaffected by money, a trait that he strongly admired.
La final Cook a recunoscut ca decesul lui Steve Jobs a marcat una dintre cele mai triste zile ale vietii sale. Chiar si asa, Cook a reusit sa depaseasca evenimentul si sa ajute compania Apple sa creasca, iar in viitor se pare ca el va continua tot ceea ce a inceput Jobs la Apple.
This post was last modified on mai 30, 2012, 11:36 AM 11:36