In ultimii ani compania Apple a vandut tot mai multe Mac-uri, insa pretul mediu de vanzare a scazut si impreuna cu el a scazut profitul companiei. Totul s-a intamplat din cauza unei schimbari in strategia companiei care in loc sa promoveze puternic MacBook Pro-urile scumpe, a pus accentul pe Air-urile ieftine care in ultimul trimestru fiscal au reprezentat trei sferturi din vanzarile totale de Mac-uri. Cei de la GigaOM explica situatia si spun ca Air-urile au un pret mediu de vanzare de 1099$, MacBook Pro-urile au un pret mediu de vanzare de 1799$ si in decursul unui an de zile, pretul mediu de vanzare al unui Mac a scazut cu 40$, iar Apple a pierdut cateva zeci de milioane de dolari in incasari. Pentru a salva situatia, cei de la Apple au lansat noul MacBook Pro Retina Display care are un pret mediu de vanzare de 2199$, cu 400$ mai mare decat cel al MacBook Pro-ului normal.
Pentru acesti 400$ utilizatorii primesc flash storage de 256 GB si un Retina Display, deci din punctul meu de vedere diferenta este pe deplin justificata de componentele oferite. Pentru a face lucrurile si mai interesante, Apple le ofera celor care vor un MacBook Pro optiunea de a cumpara un SSD de 256 de GB(SSD este in mare pare acelasi lucru cu flash storage in ceea ce priveste performantele) la 500$, deci acesti utilizatori platesc mai mult pentru un upgrade dar nu primesc Retina Display. Aceasta strategie a fost conceputa de Apple in ideea de a convinge mai multi utilizatori sa cumpere MacBook Pro-uri cu Retina Display si in final sa creasca pretul mediu de vanzare al unui Mac.
Desigur ca strategia celor de la Apple va avea roade pentru ca MacBook Pro-urile cu Retina Display se vand “ca painea calda” in momentul de fata si Apple nu reuseste sa produca indeajuns de multe pentru a acoperi cererea de pe piata. In urma aplicatii acestei strategii pretul mediu de vanzare al unui Mac va creste de la 1245$ la 1365$, asta presupunand ca MacBook Pro-urile cu Retina Display vor atrage cel putin 15% din cumparatorii celorlalte modele. In cifre, Apple ar putea genera o crestere cu 1 miliard de dolari a profitului.