Astazi au aparut o serie de imagini ale componentelor interne ale iPhone 5 si in imaginea de mai sus avem prezentat, probabil pentru prima oara, ceea ce pare a fi chip-ul A6 din noul terminal. S-a speculat ca acest chip ar putea contine un procesor quad-core, insa el trebuia sa ajunga in iPad 3 si stiti prea bine ca acolo a fost implementat un chip A5X. Daca aceasta imagine este 100% reala, atunci procesorul din iPhone 5 ar fi diferit de cel din iPad 3, insa deocamdata nimeni nu stie in ce consta aceasta diferenta.
Cred ca sansele ca iPhone 5 sa aiba un procesor quad-core sunt minime, insa exista posibilitatea ca Apple sa implementeze un dual-core mai rapid, facut cu un proces de fabricatie nou care i-ar conferi o mult mai buna capacitate de a administra energia disponibila. Poza de mai sus nu este confirmata de cineva apropiat Apple, nu o priviti ca fiind 100% reala. La final va las in compania unui nou cablu de incarcare pe care ar trebui sa il vedeti in pachetul iPhone 5.