Dupa prezentarea asistentei virtuale care va schimba probabil medicina in anii urmatori, am avut ocazia de a participa la o prezentare Orange Labs care a avut un prim-plam sistem numit Swoop. Swoop va permite utilizatorilor sa partajeze continut video de pe propria tableta pe televizorul oricarei alte persoane folosind un simplu gest si cu ajutorul unei conexiuni de internet. Sistemul impune folosirea unui dispozitiv care permite conectarea televizorului la internet(ex: Roku, Google TV produs de Sony) si accesarea de aplicatii web, deci nu puteti face acest lucru fara un asemenea dispozitiv fizic.
Daca aveti deja pregatita toata aparatura necesara pentru a folosi sistemul, accesarea unei simple aplicatii web pe televizor si utilizarea unei aplicatii pe o tableta va dau posibilitatea de a partaja continut video catre orice televizor care foloseste acelasi sistem. Cei de la Orange au gandit sistemul intr-un asa mod incat el partajeaza doar continut disponibil deja in diversele servicii de streaming, mai exact filmul trebuie sa fie deja disponibil in servicii precum Hulu, Netflix, etc, altfel el nu poate fi vizionat. Partea interesanta este ca orice film partajat de voi acum este disponibil oricand in streaming feed-ul unei persoane, asa ca daca ea nu vrea sa il vizioneze acum, il poate viziona mai tarziu.
Swoop nu va da posibilitatea de a face streaming multimedia pentru clipuri video pe care le aveti in tableta voastra, insa va permite sa utilizati diverse sisteme online pentru a partaja continutul favorit cu prietenii vostri. Deocamdata cei de la Orange incearca sa incheie colaborari cu diverse companii care ofera posibilitatea de a viziona online filme, seriale TV, show-uri TV sau orice alt continut multimedia de acest gen, iar daca vor reusi vor oferi lumii un sistem extrem de util. Fiind un sistem social, Swoop va permite sa vizionati si ceea ce au vazut prietenii vostru, deci aveti rapid ocazia de a accesa continut nou.
Swoop este un sistem interesant, el este in proces de dezvoltare la Orange, insa principalele probleme pe care le are de depasit au legatura cu drepturile de proprietate intelectuala pentru continutul video si disponibilitatea marilor website-uri de streaming de a il implementa. Ca si idee Swoop pare interesant, ofer o cu totul alta viziune asupra modului in care utilizatorii isi pot partaja continutul multimedia favorit, insa cred ca in stadiul actual este utilizabil doar in cateva tari de pe glob.
UPDATE: AirFrance va folosi sistemul acesta intr-o parte a flotei sale, deci daca veti calatori folosind avioanele companiei s-ar putea sa aveti parte de o experienta foarte interesanta.