Din 2006 si pana in prezent, Apple a fost implicata in 148 de procese privitoare la proprietate intelectuala, compania clasandu-se pe locul 1 intr-un “top” al companiilor implicate in asemenea actiuni. Privind doar anul 2011, am putea intelege de ce s-a ajuns la o cifra atat de mare, Apple avand in momentul de fata deschise cateva zeci de procese cu unii producatori de terminale Android, insa in trecut lucrurile nu au fost chiar atat de diferite, desi Apple era activ implicata in mai putine procese. Lansarea Android-ului a schimbat multe, inclusiv felul in care sunt investiti banii, iar asta ar putea distruge inovatia.
In cadrul Orange Bloggers Bus Tour-ului am participat la o prezentare tinuta de Georges Nahon, CEO al Orange Labs San Francisco, si el spunea ca in momentul de fata companiile cheltuie mai multi bani pe achizitionarea tehnologiilor decat pe dezvoltarea lor. Ei bine el are dreptate, deoarece anul trecut Apple si Google au investit mai multi bani in procese privind proprietate intelectuala si in achizitionarea de brevete de inventie decat in dezvoltarea de noi tehnologii. Desi pare ciudat ca aceste companii aleg sa mearga pe un asemenea drum, adevarul este ca in momentul de fata nu au de ales, asta daca vor sa ramana competitive pe piata. Apple si Google au nevoie de brevete de inventie pentru a isi mentine produsele in vanzare, nu pot brevete ce deja exista, nu pot inventa tehnologii in cateva luni, asa ca achizitioneaza de la altii brevete de tehnologie foarte importante si le folosesc in instanta.
“Apple has always stood for innovation,” the company wrote in a statement in response to questions from The New York Times. “To protect our inventions, we have patented many of the new technologies in these groundbreaking and category-defining products. In the rare cases when we take legal action over a patent dispute, it’s only as a last resort.
“We think companies should dream up their own products rather than willfully copying ours, and in August a jury in California reached the same conclusion,” the statement said.
In ultimul deceniu numarul de brevete de inventie trimise anual de catre Apple spre inregistrare a crescut de 10 ori, compania fiind extrem de activa in acest domeniu, insa din pacate multe dintre inventiile lor nu ajung vreodata la consumatori. Poate nu stiati acest lucru, insa Apple a fost nevoita sa trimita 10 versiuni ale documentatiei in baza careia a fost inregistrat brevetul de inventie pentru Siri, iar probabil situatia nu a fost diferita in cazul altor tehnologii. Desi investeste foarte multi bani in dezvoltarea de tehnologii noi, Apple investeste mult mai mult in cumpararea altor companii care au proprietate intelectuala importanta si in procese privind brevete de inventie, iar in final aceasta va distruge inovatia.
In concluzie, probabil in viitor se va pune si mai putin accent pe dezvoltarea de tehnologii noi si pe refolosirea celor achizitionate si inca neutilizate, trendul acesta fiind periculos atat pentru consumatori, cat si pentru companii.