Saptamana aceasta se va implini o luna de cand iOS 6 a fost lansat oficial de catre Apple si in momentul de fata aproape jumatate dintre toate iDevice-urile il au instalat. Cei de la Chitika si ChartBoost au facut cateva grafice prin care ne arata rata de adoptie a iOS 6 si observati ca in cazul iPhone-urilor doua treimi dintre ele ruleaza deja iOS 6, in cazul tabletelor iPad vorbim despre o rata de adoptie de 51%, iar la iPod-uri de 42.42%. Aici vorbim despre o rata de adoptie care acopera toate modelele de iDevice-uri, deci si cele incompatibile cu actuala versiune a sistemului de operare.
Separat de Chitika avem informatii de la ChartBoost care spune ca jumatate dintre toate iDevice-urile au instalat iOS 6 pana in momentul de fata, informatiile lor oferind o rata de adoptie cu doar cateva procente mai mica decat cea a Chitika. Completand lista terminalelor care au iOS 6 instalat, cei de la Chartboost ne ofera o prezentare detaliata a tarilor in care exista cele mai multe iDevice-uri care ruleaza iOS 6, iar Italia este in top. In Italia 65% dintre iDevice-uri ruleaza iOS 6, in Germania sunt 62.3%, in Olanda sunt 60.6%, in Marea Britanie sunt 57.6% si lista continua. Desi la o prima vedere informatiile par relevante, trebuie avut in vedere faptul ca intr-o tara precum Olanda exista mai putine iDevice-uri decat in Germania, Marea Britanie, SUA sau Franta, iar plasarea ei atat de sus nu ne spune chiar atat de exact cata lume a facut update.
Privind aceste grafice puteti realiza cat se poate de usor ca in Europa exista cele mai multe iDevice-uri care au facut rapid update la iOS 6, insa nu trebuie sa uitam ca in SUA, Brazilia sau Japonia exista foarte multe terminale vandute, si lumea totusi a instalat iOS 6 rapid dupa lansare. Toate aceste informatii sunt furnizate in baza traficului de internet facut de iDevice-uri, datele fiind masurate de la lansarea iOS 6 si pana in aceasta saptamana.