Daca va gandeati ca problemele terminalului iPhone 5 s-au terminat si cele privind butonul Lock incheie vestile rele legate de terminale, atunci va anunt ca v-ati inselat. Daca va uitati la clipul video de mai sus veti observa ca in marginea stanga jos a ecranului este afisata pentru o secunda o lumina verde care dispare imediat, insa care nu trebuia sa fie prezenta acolo. Aparitia este ciudata, in mod normal ecranul nu ar trebui sa afiseze asa ceva acolo, si desigur ca nimeni nu stie ce anume cauzeaza problema.
Desi lumina dispare imediat dupa ce apare si multi spun ca problema nu este deranjanta, Apple schimba terminalele care sunt aduse in garantie cu aceasta “problema”. Apple nu a oferit detalii in legatura cu posibilele cauze ale acestui mod de functionare a ecranului, probabil ecranele nu au fost atent verificate, insa partea buna este ca dispozitivele sunt schimbate fara discutii.