Sony Xperia Tablet Z este o noua tableta Android a carei lansare a fost recent anuntata de catre cei de la Sony, si in afara componentelor hardware impresionante, tableta ar putea fi cel mai subtire produs de acest gen de pe glob. Tableta are un procesor quad-core APQ8064 cu frecventa de 1.5GHz, 2GB RAM, 32GB spatiu de stocare, un ecran de 10.1-inch(echipat cu Mobile Bravia Engine 2) ce are o rezolutie de 1,920 x 1,200 , o camera de 8.1 megapixeli, chip-uri NFC si LTE, posibilitatea de a utiliza carduri microSD si sistemul audio virtual surround sound Sony S-Force.
Avand doar 6.9 mm grosime, tableta este cu 0.3 mm mai subtire decat tableta iPad Mini, insa este si cu cateva grame mai usoara decat iPad 4, deci vorbim despre un produs extrem de interesant. Nu este stabilit faptul ca aceasta este cea mai subtire si mai usoara tableta de pe glob, insa se zvoneste ca Apple ar urma sa lanseze o tableta iPad 5 mai usoara si mai subtire decat iPad 4, iar acum ar fi interesant sa vedem ceva cu specificatii mai bune decat ale Sony Xperia Tablet Z.