Valoarea actiunilor Apple continua sa creasca pe fondul zvonurilor privind lansarea unor noi produse

 

  Saptamana trecuta v-am spus ca valoarea actiunilor Apple a crescut cu peste 10% in doar doua saptamani, iar astazi va spun ca aceasta crestere continua intr-un ritm sustinut. Daca saptamana trecuta o actiune Apple valora aproape 440$, iata ca astazi o actiune a companiei americane poate fi cumparata la pretul de peste 460$. Cresterea este sustinuta de faptul ca Apple a dublat valoarea dividendelor oferite actionarilor, dar si de produsele pe care compania urmeaza sa le lanseze pe piata in urmatoarele luni.

  Analistii americani incep din nou sa devina optimisti in legatura cu liniile de produse ale celor din Cupertino, iar acest lucru este resimtit de bursa americana, valorile actiunilor revenind la cele de acum cateva luni de zile.