X

iOS 7 – socul impus de concurenta

  iOS 7 este un punct de cotitura pentru compania Apple, este un moment important in istoria companiei, un moment in care cei din Cupertino fac trecerea de la sistemul de operare premium dedicat, intr-o anumita masura, unei nise mari de utilizatori, la un sistem de operare mainstream, dedicat maselor. In iOS 7 Apple a implementat atat de multe elemente grafice si functii disponibile in alte sisteme de operare, incat orice cunoscator al istoriei companiei ar putea spune ca undeva in Cupertino cineva a apasat butonul de alarma si, din pacate, acea persoana nu ar gresi prea mult.

  iOS 7 reprezinta intrarea pe un alt drum, distantarea de trecut, de stilul simplu, elegant, si trecerea la un stil “modern”, plin de kitsch-uri, care este atractiv pentru anumite categorii de oameni, in special cei din Asia. Apple genereaza un soc prin iOS 7, avea nevoie de un asemenea soc pentru a reveni sus in atentia lumii intregi, insa e greu de spus daca schimbarile vor atrage si mai multi utilizatori la platforma iOS, sau vor avea efect contrar. Multi si-au dorit o buna parte dintre aceste schimbari, si-au dorit o buna parte dintre noile functii, insa acum sunt nemultumiti de ele, stilul clasic al oricarui cumparator care nu stie ce vrea.

  Totusi, Apple nu a implementat aceste functii pentru ca si le-au dorit consumatorii, nu, Apple nu reactioneaza la cerintele consumatorilor, Apple reactioneaza la evolutia pietei si la bani. De aproape 2 ani de zile Samsung genereaza vanzari mult mai mari decat Apple, deocamdata nu o intrece in profit, insa peste 2 ani o va egala si o va depasi usor, iar cei din Cupertino simt lucrul asta. Socul produs prin iOS 7 este un raspuns al modului in care a evoluat piata in ultimii ani, este un raspuns la cererea tot mai mare de terminale cu ecrane gigant, interfate pline de culoare si functii inutile, dar bune pentru marketing. Apple are la baza niste principii, multe dintre ele au fost incalcate si daca anul acesta interfata iOS-ului a fost calcata in picioara, anul viitor ideea de a avea un telefon utilizabil cu o singura mana va fi data uitarii prin lansarea iPhone 6.

  Unii spun ca Steve Jobs ar muri din nou daca ar vedea ce a facut Apple cu iOS 7, insa e greu de spus ce anume ar fi facut, sau nu ar fi facut Steve Jobs pentru a mentine compania Apple in top. Indiferent ce ar fi facut unii sau altii in trecut, indiferent caresunt motivatiile Apple pentru a schimba atat de radical iOS-ul, este clar ca trebuie sa ne adaptam la schimbari sau sa trecem mai departe, spre o alta platforma.

  Voi ce credeti ca a stat la baza acestei schimbari?

This post was last modified on iun. 18, 2013, 1:01 PM 13:01

Disqus Comments Loading...