Una dintre marile noutati ale iPhone 5S si iPhone 5C este reprezentata de implementarea unei baterii de capacitate mai mare, un zvon dand de inteles ca Apple ar fi implementat o baterie de 1600 mAh in locul celei de 1440 mAh, prezenta in iPhone 5. Nu se stie daca aceasta modificare sau noul chip M7 imbunatatesc autonomia, insa clar este ca utilizatorii vor avea parte de mai mult timp de utilizare pentru noile terminale. Mai exact, vorbim despre o crestere de 25% in ceea ce priveste timpul petrecut vorbind la telefon pe o retea 3G si timpul de navigare pe internet folosind o conexiune 4G LTE.
Separat de acestea, urmeaza sa creasca cu 11% timpul de standby al noilor terminale si la cam atat se rezuma imbunatatirile in ceea ce priveste autonomia bateriei. Din pacate vom avea tot 8 ore de utilizare pentru navigare pe internet folosind o retea 3G si 10 ore de navigare pe internet folosind o retea Wi-Fi, insa poate veti utiliza retelele 4G LTE mai des. Chiar daca Apple specifica doar acesti timpi standard de utilizare, autonomia ar trebui sa creasca indiferent cum va utilizati terminalele, chiar daca nu le folositi foarte mult pentru browsing si vorbit la telefon.
This post was last modified on sept. 11, 2013, 7:24 PM 19:24