Avand in vedere ca Apple a decis sa actualizeze intreaga linie de iDevice-uri toamna, luna viitoare multa lume se asteapta sa vada iPad 5 si iPad Mini 2 prezentate de catre companie. In aceasta ideea a aparut astazi un zvon care indica faptul ca ambele tablete urmeaza sa isi faca aparitia in cadrul unei conferinte Apple ce ar putea avea loc pe data de 15 octombrie. Vorbim despre o zi de marti, tipica pentru evenimente Apple, ar prezentarea la jumatatea lunii ar da de inteles faptul ca pe 25 octombrie ambele tablete ar putea fi lansate oficial.
Impreuna cu ele ar putea fi lansat si un nou model al iMac, actuala generatie fiind disponibila in cantitati din ce in ce mai mici, acest lucru sugerand faptul ca Apple se pregateste sa actualizeze seria. Anul trecut Apple a lansat Mac-uri noi impreuna cu iPad 4 si iPad Mini, nu ar fi greu de crezut ca noi versiuni ale MacBook Pro si iMac ar putea fi anuntate, impreuna cu o prezentare a OS X Mavericks si a celor doua tablete. Deocamdata vorbim totusi doar despre un zvon, insa el s-ar putea dovedi a fi cat se poate de adevarat.