Orange Romania anunta rezultatele financiare pentru T3 2013, cresteri spectaculoase pentru traficul de internet si vanzarile de tablete

  In cursul acestei dimineti operatorul de telefonie mobila Orange Romania a publicat rezultatele financiare pentru T3 2013, anuntand faptul ca tot mai multi romani aleg serviciile sale. Orange Romania a avut venituri de 241 de milioane de euro in T3 2013, in crestere cu 3.2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, compania incasand 690 de milioane de euro in primele trei trimestre ale acestui an, cu 0.7% mai mult fata de aceeasi perioada a anului 2012. Veniturile mai mari au la baza si o crestere a numarului de clienti, Orange Romania avand acum 10.383.481 de clienti, cu 183.000 mai multi clienti decât în urma cu trei luni de zile.

  Conform operatorului, traficul de internet mobil facut in propria retea a crescut cu 85% fata de perioada similara a anului trecut, vanzarile de smartphone-uri avand o crestere de 101% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Interesant este ca numarul de tablete vandute de catre Orange a crescut de 7 ori in doar un an de zile, iar acest lucru demonstreaza interesul romanilor fata de asemenea produse. Orange Romania este cel mai mare operator de telefonie mobila de pe piata locala.

Rezultatele financiare ale Orange România pentru trimestrul al treilea din 2013:

  • ·       tot mai mulţi români aleg serviciile Orange
  • ·       noi creşteri ale serviciilor de date, ca urmare a ofertelor cu trafic inclus
  • ·       paşi noi spre lumea digitală prin lansarea serviciului Orange TV Go 

Grupul Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea al anului 2013, valabile la 30 septembrie. 

Veniturile înregistrate de Orange România în trimestrul al treilea al 2013 au fost de 241 milioane de euro, înregistrând o creştere de 3,2% faţă de trimestrul al treilea din 2012, în bază comparabilă. De la începutul acestui an, veniturile companiei au totalizat 690 de milioane de euro, în creştere cu 0,7% faţă de perioada similară a anului trecut.

La 30 septembrie 2013, Orange România avea 10.383.481 de clienţi, cu 183.000 mai mulţi clienţi decât în urmă cu trei luni. Noul serviciu Orange TV, cu cele mai multe canale HD pe televizor, disponibil şi pe laptop, tabletă şi smartphone prin Orange TV Go, ofertele cu trafic de date inclus în toate abonamentele şi opţiunile PrePay împreună cu noile servicii şi aplicaţii, precum Orange Antivirus, Libon, Cloud, Deezer, menite să simplifice accesul la lumea digitală, dar şi atenţia acordată modului de interacţiune cu clienţii au avut o contribuţie importantă în atragerea unui număr mai mare de utilizatori ai serviciilor Orange.

Accesul facil la internet de pe orice abonament sau cartela PrePay, dezvoltarea continuă a reţelei existente, precum şi extinderea acoperirii 4G au condus, în trimestrul al treilea din 2013, la o creştere a traficului de internet pe mobil cu 85% faţă de perioada similară a anului trecut. Această evoluţie este susţinută de vânzările de smartphone-uri, cu 101% mai mari în trimestrul al treilea al acestui an faţă de trimestrul al treilea din 2012. Această creştere spectaculoasă s-a datorat atât îmbogăţirii portofoliului de smartphone-uri, disponibile într-o gamă variată, la preţuri accesibile, cât şi serviciilor Orange Care, care asigură asistenţă completă clienţilor care îşi achiziţionează pentru prima dată un astfel de telefon. Şi ceea ce se poate face cu ajutorul unui smartphone a contribuit într-o mare măsură. De exemplu, 62% dintre utilizatorii Orange TV Go folosesc smartphone-ul pentru a urmări canalele TV live.

În acelaşi timp, numărul tabletelor vândute în trimestrul al treilea al anului 2013 a crescut de 7 ori faţă de perioada similară din 2012. Un rol determinant în această creştere îl au noile servicii şi aplicaţii Orange, care le asigură clienţilor navigarea pe internet în deplină siguranţă, posibilitatea de stocare şi protecţie a informaţiilor, precum şi servicii de divertisment, ce pot fi accesate oriunde, de pe orice tip de ecran.

„Suntem mulţumiţi de performanţa înregistrată de companie în primele nouă luni ale anului, în linie cu dorinţa noastră de a le oferi utilizatorilor Orange cea mai bună experienţă digitală. Astfel, în prezent clienţii noştri beneficiază de trafic de date inclus în toate abonamentele şi opţiunile PrePay, de servicii de televiziune de înaltă calitate, pe mai multe tipuri de ecrane, precum şi de servicii de date mobile sigure, pe care vom continua să le dezvoltăm, prin consolidarea reţelei naţionale 3G+ şi extinderea serrviciilor de ultimă generaţie 4G.” a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.