Tableta iPad Air este dezasamblata, este foarte greu de reparat (Video)

[youtube]http://youtu.be/8HU4Z3Cj7J4[/youtube]

  Lansarea iPad Air i-a motivat pe cei de la iFixIt sa achizitioneze noul produs al celor de la Apple si sa il dezasambleze pentru a vedea exact ce se afla in interiorul sau, iar dupa cum v-ati fi asteptat deja, tableta este extrem de greu de reparat, ea obtinand nota 2 din 10. Deschiderea carcasei presupune o procedura destul de dificila care v-ar putea forta sa stricati panoul frontal sau ecranul, insa dupa ce deschideti tableta veti observa imediat ca bateria de 3 celule a iPad 4 care avea 43 Whr a fost inlocuita de una cu 2 celule care are doar 32.9 Whr, insa asta nu afecteaza in vreun fel autonomia bateriei.

  Chip-ul A7 implementat in iPad Air este usor diferit de cel disponibil in iPhone 5S, Apple utilizand denumirea de cod APL5698 pentru tableta si  APL0698 pentru smartphone, iar eliminarea acelui chip enclava pentru Touch ID ar putea fi motivul schimbarii. Controllerele Broadcomm care recunosc atingerile facute pe ecran sunt similare cu cele utilizate in trackpad-urile Mac-urilor, iar dupa cum v-am spus deja astazi, tableta utilizeaza un nano SIM sertarul SIM fiind repozitionat.

  Mergand mai departe, aflam ca ecranele sunt fabricate de catre LG Display, Samsung si Sharp, ca tableta are acelasi 1 GB RAM DDR 3 precum iPhone 5S, ca are o camera putin mai buna decat cea din iPad 4, ca regasim aceeasi tehnologie MIMO precum iPhone 5S, vitezele de transfer WiFi putandu-se dubla.  Acestea fiind spuse, nu exista noutati notabile fata de iPhone 5S in ceea ce priveste hardware-ul, si va reamintesc faptul ca Orange Romania si eMAG comercializeaza iPad Air in tara noastra, cei de la Orange avand, in mod surprinzator, cel mai mic pret din Romania.