Dupa cum prea bine stiti deja, de mai bine de o luna de zile detin un terminal iPhone 5S si Touch ID-ul a fost una dintre functiile pe care le-am utilizat si apreciat chiar din start. V-am explicat in review-ul pentru iPhone 5S exact ce presupune acest Touch ID, iar acum va spun ca, in mare, vorbim despre un cititor de amprente implementat direct in butonul Home, el permitandu-ne sa deblocam rapid iPhone-ul prin simpla plasare a degetului peste buton si sa autorizam achizitii facute prin iTunes Store.
Desi m-as fi asteptat ca Touch ID-ul sa nu functioneze 100% corect, sa afiseze erori dese la citirea amprentelor si sa genereze diverse probleme de functionare, realitatea mi-a demonstrat contrariul. Singurele situatii in care Touch ID refuza cu desavarsire sa citeasca amprente sunt cele in care degetul este foarte ud, in restul cazurilor amprenta citindu-se imediat, chiar daca este plasata pe cititor doar o portiune din deget. Totusi, sa nu va imaginati ca Touch ID-ul nu afiseaza erori, deoarece acest lucru este gresit, el avand rare momente in care cere o a doua citire a amprentei.
In ciuda faptului ca scanarea functioneaza corect, trebuie sa spun ca nu sunt chiar atat de entuziasmat de implementarea facuta in iOS 7. Desi m-am bucurat cand am aflat pentru prima oara ca voi putea autoriza descarcari de aplicatii folosind Touch ID si voi uita de parola, din pacate sistemul de securitate gandit de catre Apple lasa de dorit. Resetarea iDevice-ului impune o introducere a codului de siguranta pentru deblocare si a parolei iTunes pentru prima achizitie facuta dupa reset, iar daca va inchideti terminalele des, veti observa ca acest Touch ID nu schimba prea mult situatia de dinainte.
In ciuda acestui ultim inconvenient, sunt, per total, multumit de Touch ID si am uitat de slide to unlock-ul utilizat timp de ani de zile cu iDevice-urile, totul intr-o singura luna. Acestea fiind spuse, sunt curios care este experienta voastra cu Touch ID.