Zilele trecute Apple a confirmat achizitionarea PrimeSense, o companie cunoscuta in intreaga lume pentru dezvoltarea tehnologiei care a stat la baza primului Xbox Kinect. Avand in vedere o asemenea istorie, multa lume s-a gandit ca Apple a achizitionat compania israeliana in ideea de a utiliza tehnologia aceasta pentru a implementa o interfata revolutionara in viitorul sau iTV. Din pacate, se pare ca planurile Apple ar avea la baza altceva, mai exact o tehnologie care i-ar permite sa scaneze interiorul cladirilor.
Cei de la PrimeSense comercializeaza de ceva vreme chip-uri care permit o mapare 3D a interiorului cladirilor, cateva companii utilizandu-le produsele. Apple a achizitionat cu doar cateva luni in urma compania WifiSLAM care dezvolta tehnologii similare, iar prin combinarea celor doua sisteme ar putea concura eficient cu Google
, care a inceput deja sa afiseze in Google Maps harti din interiorul unor mari aeroporturi de pe glob, sau chiar a unor mall-uri/gari ori statii de autobuz.Acestea fiind spuse, viitorul Apple Maps se anunta foarte interesant pentru cei care traiesc intr-o tara demna de atentia cuiva, iar noi vom astepta ani buni pentru a avea un asemenea sistem utilizabil, asta daca il vom avea vreodata.
This post was last modified on nov. 27, 2013, 9:11 AM 09:11