Apple testeaza tablete iPad cu ecran de 12.9 inch si rezolutie 4K

  Auzim de cateva saptamani de zile ca Apple testeaza tablete cu ecrane de 12.9 inch care ar urma sa fie lansate pe piata in viitorul nu foarte indepartat, iar un nou zvon ofera cateva detalii suplimentare. Se pare ca Apple testeaza in momentul de fata o versiune a iPad Pro care are un Retina Display cu rezolutie 2048 x 1536, dar si una care are un Retina Display cu rezolutie 4K, sau 3840 × 2160 pixeli. Ambele modele ale tabletei sunt testate in vederea unei lansari ce ar urma sa aiba loc in luna aprilie a anului viitor, prima versiune a ecranului neavand un numar de pixeli suficient de mare pentru a fi numit Retina, in timp ce al doilea are, si exista sanse mari ca in iPad Pro sa vedem un Retina Display cu rezolutie 4K.

  Lansarea unui asemenea produs ar fi surprinzatoare pentru compania Apple si el ar fi dedicat in principal mediului educational sau mediului enterprise, consumatorii de rand fiind cel mai probabil neinteresati de iPad Pro. E putin probabil sa vedem o versiune speciala a OS X in acest produs deoarece hardware-ul implementat in terminale mobile nu poate sustine acest sistem de operare deocamdata si acest lucru este extrem de important, deoarece o tableta de acest gen trebuie sa aiba si software disponibil pentru clienti. Avand in vedere frecventa cu care auzim faptul ca Apple testeaza o tableta iPad Pro cu ecran de 12.9 inch, exista sanse foarte mari ca acest produs sa ajunga pe piata anul viitor.