De ani de zile iPhone, iPod Touch-urile si tabletele iPad sunt prezentate ca fiind dispozitivele perfecte pentru gaming, iar anul 2013 nu face altceva decat sa demonstreze din nou acest lucru. Conform unui nou raport publicat in cursul acestei zile de catre compania Distimo, produsele celor de la Apple sunt prezentate ca fiind folosite de catre majoritatea utilizatorilor care instaleaza jocuri pe propriile terminale mobile. Daca va uitati la imaginea de mai sus veti observa ca doar in Coreea de Sud si Japonia exista mai multi gameri pe terminale Android, in restul cazurilor iDevice-urile avand cote de piata de minim doua treimi din totalul terminalelor mobile utilizate pentru gaming.
In ciuda faptului ca iDevice-urile sunt in continuare in preferintele utilizatorilor, Google Play-ul genereaza din ce in ce mai multi bani pentru dezvoltatorii de aplicatii. Veniturile zilnice ale App Store-ului au crescut de la 15 milioane de dolari la 18 milioane de dolari intr-un singur an de zile, insa in cazul Google Play-ului vorbim despre o crestere procentuala mult mai mare. Google reuseste sa incaseze zilnic 12 milioane de dolari din Google Play, de aproape 4 ori mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Anul 2013 a adus o crestere foarte mare pentru veniturile generate de catre Google Play-ul companiei Google, iar in 2014 ne putem astepta ca diferenta in veniturile generate de catre App Store si Google Play sa se reduca si mai mult.