Samsung angajeaza o parte din echipa care dezvoltat o buna parte dintre Apple Store-urile de pe intregul glob

  Copiatul iPhone-urilor si a tabletelor iPad nu va ramane singurul lucru pentru care Samsung va ramane cunoscuta in istoria omenirii, compania coreeana angajand recent mai multe persoane care au contribuit la dezvoltarea marelui lant de retail al companiei Apple. Divizia americana a celor de la Samsung pare hotarata sa construiasca in SUA magazine prin intermediul carora sa comercializeze terminale din seria Galaxy, unele dintre acestea urmand a fi similare Apple Store-urilor care atrag sute de milioane de vizitatori anual si genereaza miliarde de dolari pentru Apple.

  Unul dintre importantii fosti angajati Apple care lucreaza acum pentru Samsung se numeste Tim Gudgel, iar el a facut parte din principala echipa de designeri ai Apple Store-urilor. Cu ajutorul sau, dar si a altor persoane care au facut Apple Store-urile atat de atractive, cei de la Samsung incearca sa creeze spatii in care clientii lor sa se bucure de terminale mobile si PC-uri, exact precum in magazine Apple. Desi Samsung incearca sa-si creeze o imagine asemanatoare Apple, ceea ce nu iau in seama coreenii este ca in cazul Apple vorbim despre o cultura construita prin decenii de munca si un lider popular, aceste lucruri fiind imposibil de cumparat si extrem de greu de construit.