CES 2014: Parrot MiniDrone – un quadricopter in miniatura controlat de iPhone (Video)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PoVlNc2mEiw&w=580&h=370]

  V-am spus dimineata ca in cadrul CES 2014 a fost prezentat Parrot Jumping Sumo, insa acesta nu este singurul produs pregatit de catre compania franceza Parrot pentru anul 2014. Impreuna cu Jumping Sumo, cei de la Parrot au prezentat inclusiv MiniDrone, un quadricopter in miniatura care poate fi controlat folosind un iPhone. Facut in baza experientei avute cu AR Drone, Parrot MiniDrone este practic o versiune in miniatura a vechiului produs, functionand in baza acelorasi principii, insa avand dimensiuni mult mai mici, fiind mai usor de controlat si mai usor de strecurat prin casa.

  Spre deosebire AR Drone, Parrot MiniDrone are un calculator intern care stabilizeaza drona in situatiile in care utilizatorul pierde controlul. Noi avem in continuare posibilitatea de a controla quadricopterul folosind o aplicatie pentru iPhone, avem un set de butoane virtuale care permit controlarea directiei si altitudinii, putem folosi accelerometrul pentru aceleasi functii, insa lucrurile se desfasoara diferit acum. Eliberand toate butoanele aplicatiei vom actiona un sistem care va stabiliza drona, iar cu ajutorul computerului sau ea va avea grija sa se stabilizeze inclusiv in momentele in care noi nu o mai putem face, deci per total vorbim despre un sistem de siguranta menit sa protejeze produsul de accidente.

  In ideea de a imbunatati siguranta, cei de la Parrot au echipat MiniDrone-ul cu o pereche de roti care o protejeaza de obiectele din jurul sau, insa in acest sistem este inclus un accelerometru, un giroscop si un senzor ultrasonic. MiniDrone are o camera amplasata in partea dorsala care o ajuta sa isi mentina altitudinea, iar automonia ramane de doar 6 – 7 minute in cazul unei incarcari complete. Putand fi utilizata la o distanta maxima de aproximativ 50 de metri, MiniDrone va fi disponibila anul acesta in magazine, insa deocamdata nu se stie la ce pret.