iPhone 6 este fara discutie unul dintre cele mai asteptate smartphone-uri ale anului 2014, chiar daca Apple pregateste lansarea sa pentru toamna acestui an. Cu mult timp inaintea lansarii oficiale, omul care ne-a adus atatea imagini cu carcasele iPhone 5S, iPad Air si iPad Mini cu Ecran Retina revine cu informatii despre viitorul terminal iPhone 6. Conform celor publicate de catre el, iPhone 6 ar putea avea o grosime de aproape 6 mm, un procesor de 2.6 GHz integrat in chip-ul A8 si in final avem un ecran Ultra-Retina cu 389 de pixeli per inch.
Chiar daca specificatiile sunt extrem de interesante, australianul Sonny Dickson ne spune ca ele sunt doar probabile si contrazic tot ceea ce s-a spus pana acum despre iPhone 6. Chiar daca o grosime de doar 6 mm este posibila pentru terminal si chiar daca un ecran cu 389 de pixeli per inch ar putea fi implementat fara mai probleme de catre Apple, dublarea frecventei procesorului este departe de ceva ce ar putea face compania Apple, dar asta nu inseamna ca restul specificatiilor nu sunt adevarate.