Devenind mai mult decat un simplu hobby pentru compania Apple, Apple TV-ul ar putea avea parte de un nou serviciu de streaming TV multumita unor noi contracte negociate cu unii furnizori de servicii TV din SUA. In momentul de fata Apple negociaza cu unul dintre cei mai mari dintre ei pentru lansarea unui asemenea serviciu, el urmand a permite posesorilor de Apple TV-uri sa transmita orice post TV pe propriul produs Apple, dar sa si vizioneze divers continut on-demand vandut de catre operator.
Interesant este faptul ca Apple intentioneaza sa implementeze o tehnologie ce permite efectuarea de streaming TV fara intreruperi chiar si folosind conexiuni de internet slabe, insa totul depinde de acceptul operatorului. Din pacate pentru Apple, acordul este inca departe de fi semnat deoarece totul presupune ca operatorul sa faca o serie de investitii pentru a-si imbunatati reteaua pentru a putea sustine noul val de clienti ai celor de la Apple, asa ca discutiile ar putea dura cativa ani de zile.
Aceasta nu este prima oara cand compania Apple incearca sa incheie un asemenea contract cu un operator de servicii de cablu, discutiile avute in trecut rupandu-se din cauza imposibilitatii de a ajunge la un punct comun intre companii. Daca Apple va lansa un serviciu de acest gen in SUA, atunci el va fi cu siguranta extins la invel global, insa totul ar putea dura cativa ani.