Cosmote Romania extinde acoperirea 4G in tara noastra ca urmare a intrarii invigoare a licentelor noului spectru, astfel ca incepand din 6 aprilie reteaua 4G a operatorului va fi disponibila in 19 orase la viteze de pana la 150 Mbps pentru download si 50 Mbps pentru upload. Reteaua 4G Cosmote este extinsa in 19 orase din tara, acoperind 40% din mediul urban, iar mai jos aveti lista tuturor localitatilor. Separat, Cosmote testeaza si o retea 4G+ care permite atingerea unor viteze de pana la 300 Mbps, pas facut si de Orange sau Cosmote.
Ca urmare a intrării în vigoare a licențelor în noul spectru începând cu 6 aprilie, COSMOTE România anunță că rețeaua 4G a ajuns la 90% din teritoriu și populație în București, precum și în alte 19 orașe, acoperind aproximativ 40% din locuitorii mediului urban. Alături de capitală, tehnologia de generația a 4-a acoperă în prezent Bacău, Botoșani, Brăila, Predeal, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Bragadiru, Jilava, Otopeni, Baia Mare, Piatra Neamț, Bușteni, Ploiești, Sinaia, Satu Mare și Suceava. Noul spectru permite viteze de descărcare de până la 150 Mbps și viteze de încărcare de până la 50 Mbps. Capacitatea rețelei pentru 300 Mbps este testată în prezent de COSMOTE, fiind un pas firesc în demersul companiei de a câștiga cursa pentru viteza pe Internet.
Saptamana aceasta Orange a anuntat primul extingerea retelei 4G si lansarea unor noi abonamente si optiuni de internet, Vodafone secondandu-l. Ambii operatori testeaza retele 4G+, iar in cazul acoperirii vorbim despre 73% pentru mediul urban in cazul Orange si 70% in mediul urban pentru Vodafone. Restul detaliilor oferite de catre Cosmote le gasiti mai jos, dar si in noul website cosmote.ro.
COSMOTE România extinde rețeaua 4G, ca parte a focusului strategic pe dezvoltarea infrastructurii
București, 3 aprilie 2014
Ca urmare a intrării în vigoare a licențelor în noul spectru începând cu 6 aprilie, COSMOTE România anunță că rețeaua 4G a ajuns la 90% din teritoriu și populație în București, precum și în alte 19 orașe, acoperind aproximativ 40% din locuitorii mediului urban. Alături de capitală, tehnologia de generația a 4-a acoperă în prezent Bacău, Botoșani, Brăila, Predeal, Buzău, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Bragadiru, Jilava, Otopeni, Baia Mare, Piatra Neamț, Bușteni, Ploiești, Sinaia, Satu Mare și Suceava. Noul spectru permite viteze de descărcare de până la 150 Mbps și viteze de încărcare de până la 50 Mbps. Capacitatea rețelei pentru 300 Mbps este testată în prezent de COSMOTE, fiind un pas firesc în demersul companiei de a câștiga cursa pentru viteza pe Internet.
În paralel cu investițiile în rețeaua 4G realizate de COSMOTE, Romtelecom asigură o acoperire masivă cu tehnologii bazate pe fibră, furnizând conexiuni cu viteze de până la 1 Gbps pentru cei mai exigenți clienți și livrând servicii complete fix-mobil.
Cu serviciile de date 4G disponibile la capacitate maximă, clienții COSMOTE pot experimenta calitate video HD, asculta muzică online, încărca fotografii și fișiere mult mai rapid prin aplicații sau diferite activități online care necesită un răspuns rapid și o conexiune stabilă, precum jocurile în rețea. Parteneriatele strategice, precum cel cu WhatsApp, rămân o prioritate ce generează rate de adopție mari și îmbogățesc stilul de comunicare al consumatorilor.
“COSMOTE a fost primul operator care a demonstrat viteza de 150 Mbps în aprilie 2013. Vorbind deja de viteze de descărcare de 300 Mbps, asistăm la o nouă dovadă a ritmului uimitor al evoluției tehnologice. Noul spectru ne oferă posibilitatea de a aduce servicii de comunicații bazate pe tehnologii avansate cu scopul de a îndeplini toate exigențele clienților. Până la finalul anului, plănuim să dublăm acoperirea 4G din prezent și, până în 2015, vom intensifica și mai mult investițiile noastre, bazându-ne pe creșterea cererilor consumatorilor și a ratei de penetrare a smartphone-urilor, acoperind cu 4G/4G+ 100% din zonele urbane relevante. COSMOTE își unește forțele cu Romtelecom investind mai mult de 170 milioane de euro, din care cea mai mare parte va fi alocată pentru optimizarea rețelei, ca parte a strategiei de a livra servicii inovative, de încredere și complete”, a declarat Bob Konstantinidis, Director Executiv Operațiuni și Tehnologie, Romtelecom și COSMOTE România.
Toți clienții noi și existenți, care au un SIM și un echipament compatibile, se pot bucura de vitezele 4G în zonele acoperite dacă aleg un abonament COSMOTE Free L sau COSMOTE Free XL. Clienții existenți, care au deja alt plan tarifar din portofoliul COSMOTE Free cu un preț lunar mai mare de 8,8 euro (TVA inclus), pot opta pentru extraopțiunea Connect Extension+ pentru doar 5 euro/lună (TVA inclus).
Terminalele 4G disponibile în portofoliul de smartphone-uri al COSMOTE România sunt BlackBerry Z10 (999 RON, TVA inclus), HTC One 32GB (849 RON, TVA inclus), HTC One Mini (579 RON, TVA inclus), iPhone 5 16GB (1.599 RON, TVA inclus), iPhone 5C 16GB (1.499 RON, TVA inclus), iPhone 5S 16GB (1.999 RON, TVA inclus), LG G2 (799 RON, TVA inclus), Nokia Lumia 625 (1 RON, TVA inclus), Samsung Galaxy Note 3 (1.858 RON, TVA inclus), Samsung Galaxy S3 i9305 (919 RON, TVA inclus), Samsung Galaxy S4 i9505 (1.099 RON, TVA inclus), Samsung Galaxy S4 mini i9195 (699 RON, TVA inclus), oricare dintre aceste terminale împreună cu un abonament COSMOTE Free L (31 euro/lună, TVA inclus) cu un contract încheiat pe 24 de luni. De asemenea, clienții de date ai COSMOTE România se pot bucura de această experiență prin utilizarea tabletei Samsung Galaxy Note 10.1 N8020 (1.439 RON, TVA inclus), respectiv a modemurilor Connect E3276 (99 lei, TVA inclus) și Connect MF823 (99 lei, TVA inclus), oricare dintre aceste terminale fiind disponibile împreună cu abonamentul Connect Unlimited+ 30 (30,01 euro/lună, TVA inclus) cu un contract semnat pe 24 de luni.
Clienții COSMOTE România au la dispoziție, de asemenea, reţeaua de date 3G de înaltă calitate, cu viteze de descărcare de până la 43,2 Mbps pentru Internetul mobil în 267 de oraşe şi peste 4.870 de localităţi din România, acoperind aproximativ 72% din populaţie și viteze de până la 21,6 Mbps prin tehnologia HSPA+ în restul țării. În total, serviciile 3G acoperă aproximativ 80% din populaţia României.