Samsung Galaxy S5, cel mai nou smartphone high-end lansat de catre compania Samsung, este disponibil oficial din cursul weekend-ului trecut in diverse tari de pe glob. Desi absolut nimic oficial nu a fost anuntat, analistii din diverse regiuni incep sa laude Samsung pentru presupusul succes al terminalului sau, unii afirmand ca milioane de unitati au fost vandute. In Europa se speculeaza ca vanzarile au crescut cu 30% pana la 100% fata de Samsung Galaxy S4, insa nimeni nu stie deocamdata sigur unde sta adevarul.
Va spuneam saptamana trecuta ca Samsung are obiceiul sa minta in conferintele oficiale cu investitorii, iar in acest caz informatia privind milioanele de unitati vandute vine de la o “sursa” din interiorul companiei. Din pacate nimeni nu poate sti cat vinde Samsung intr-adevar, coreenii oferind informatii despre unitatile trimise spre vanzare si nu despre cele vandute efectuv, asa ca afirmatia privind milioanele de unitati “vandute” ar putea fi de fapt una despre terminalele trimise in magazine spre vanzare, insa cate au ajuns efectiv la consumatori doar Samsung stie.