Cu aproximativ trei saptamani de zile in urma au reaparut zvonurile care indica faptul ca Apple ar fi interesata sa implementeze tehnologia NFC in iPhone 6 impreuna cu un sistem de plati mobile. Desi compania Apple nu a facut vreo declaratie pe marginea acestor speculatii, cei din Cupertino au discutat deja cu reprezentantii unui numar mare de retaileri din SUA, si nu numai, pentru implementarea unui sistem de plati mobile.
Apple a discutat luna aceasta si cu reprezentantii unor mari companii procesatoare de plati pentru implementarea acestui sistem, asa ca vorbim despre intentii clare ale celor din Cupertino pentru lansarea acestui sistem. Discutiile recent au avut loc cu retailerii din domeniul fashio, din domeniul bunurilor de lux, din domeniul alimentar si nu numai. Noul sistem ar urma sa fie integrat in iPhone 6 prin intermediul iTunes, asa ca toate platile vor fi facute cu ajutorul unui Apple ID si a unui card atasat.
Pentru a putea implementa un asemenea sistem universal Apple are nevoie si de suportul marilor retaileri, sistemul sau aflandu-se intr-o proces avansat de cercetare si dezvoltare. In ideea de a avea o experienta de utilizare cat se poate de buna, Apple le-a cerut deja retailerilor sa-si intrebe clientii cat de interesati sunt sa plateasca folosindu-si propriul terminal mobil, informatiile urmand a fi utilizate pentru a crea noua tehnologie.
Desi multi spera ca sistemul sa fie lansat in curand, discutiile avute de catre Apple cu retailerii sunt preliminare si nu sugereaza posibilitatea ca totul sa fie lansat in viitorul apropiat. Avand in vedere ca Apple nu este prima companie care incearca sa lanseze un sistem de acest gen, reticenta sa in a il aduce pe piata este cat se poate de normala, insa asta nu inseamna ca el nu va ajunge la noi mai devreme sau mai tarziu.