O surpriza neasteptat de placuta din partea celor de la Apple a fost descoperita de catre posesorii de Apple TV-uri care au instalat iOS 8 beta 2 recent, deoarece ei au descoperit ca produsul celor din Cupertino va fi compatibil cu sistemul Continuity. Notificarea din imaginea de mai sus a fost afisata pe Mac-urile celor care au instalat OS X Yosemite beta 2 pe Mac si iOS 8 beta 2 pe Apple TV in cursul zilei de astazi, iar mesajul sau este cat se poate de clar.
Notificarea apare doar in cazul in care un Mac cu OS X Yosemite beta 2 si un Apple TV cu iOS 8 beta 2 sunt conectate la aceeasi retea WiFi, sistemul Continuity fiind totusi inactiv deocamdata. Desi nimeni nu stie sigur ce functionalitate ar putea oferi Apple, se speculeaza ca ar fi vorba despre posibilitatea de a face streaming pentru divers continut multimedia disponibil in Mac-urile noastre folosind AirPlay.
Mai mult decat atat, exista posibilitatea ca Apple TV-ul sa poata fi utilizat pentru apeluri telefonice sau mesaje, insa deocamdata vorbim doar despre simple speculatii si nimic sigur. Aseara v-am spus ca Apple TV 2G nu este compatibil cu iOS 8 beta 2, iar la baza eliminarii compatibilitatii ar sta faptul ca acest produs nu are Bluetooth 4.0 implementat, o thenologie necesara pentru ca sistemul Continuity sa fie functional.