Saptamana aceasta v-am prezentat un grafic in care vedeam lista de compatibilitate pentru functia Continuity a OS X Yosemite, multe Mac-uri vechi, dar inca functionale, nefiind compatibile cu ea din cauza lipsei Bluetooth 4.0/LE. Desi lista de compatibilitate este scurta, realitatea este ca deocamdata compania Apple inca lucreaza la implementarea compatibilitatii cu Mac-uri vechi, asa ca lucrurile nu sunt finalizate.
Desi initial se credea ca doar Mac-urile care au Bluetooth LE vor fi compatibile cu functia Continuity, lucrurile ar putea fi diferite, mai ales daca aveti un adaptor Bluetooth LE
, care acum nu este suportat oficial. Avand in vedere ca OS X Yosemite este inca in versiune beta, nu ar trebui sa consideram ca fiind finale functiile si suportul sau, multe lucruri putandu-se schimba pana la la lansarea sa oficiala.Functia Continuity permite Mac-urilor sa recunoasca task-urile pe care le facem pe iDevice-uri si ne ofere optiunea de a le termina pe Mac-uri, suportul pentru acceptarea/efectuarea de apeluri telefonice facand parte din el. OS X Yosemite urmeaza sa fie lansat in toamna acestui an.