In cursul zilei de maine compania Apple va lansa iOS 8 pentru toti posesorii de iDevice-uri compatibile, insa intre timp cei din Cupertino au inceput sa aprobe primele aplicatii cu extensii special implementate pentru aceasta versiune a sistemului de operare. O multitudine de aplicatii importante pentru iDevice-uri au disponibile asemenea extensii pentru utilizatori, insa deocamdata ele nu sunt functionale si dau mari batai de cap dezvoltatorilor.
In ciuda faptului ca extensiile pentru iOS 8 nu functioneaza inca, problemele apar doar la cei care au instalata versiunea GM a iOS 8 in terminale, nu si la cei care folosesc aplicatiile in iOS 7. Acestea fiind spuse, daca folositi iOS 8 GM si ati facut update vreunei aplicatii care contine estensii pentru noua versiune a sistemului de operare, ar fi bine sa aveti o zi rabdare pana se rezolva toate problemele, altfel riscati sa va chinuiti degeaba incercand sa o folositi.