Apple a vândut un număr record de iPhone, iPad și iPod Touch în anul fiscal 2014

  Aseară compania Apple a prezentat rezultatele financiare pentru Q4 2014, anul său fiscal încheindu-se la data de 31 septembrie, iar datele anunțate de către companie au fost cu adevărat remarcabile. Printre ele se numără si primele cifre privind vânzările de iPhone, iPad și iPod Touch-uri pentru ultimul an de zile, Tim Cook anunțând că nu mai puțin de 243 de milioane de iDevice-uri au fost comercializate în această perioadă de în intreaga lume, stabilind un nou record de vânzări.

  În imaginea de mai sus concepută de către cei de la Aymco.com putem vedea creșterea în vânzări înregistrată de către iDevice-urile celor de la Apple de-a lungul timpului și cele mai mari creșteri au fost înregistrate începând cu anul 2011 încoace. Apple se apropie cu pași repezi de 1 miliard de iDevice-uri comercializate pe întregul glob, iar în următorul trimestru fiscal se estimează că 90 de milioane de astfel de terminale vor fi vândute în lumea întreagă, iPhone-urile urmând a avea prim-planul.