Jailbreak iOS 8.1 este disponibil de câteva ore bune pentru iPhone, iPad și iPod Touch, iar de câteva zeci de minute avem și o versiune a Cydia care este compatibilă cu iOS 8.1 și poate fi instalată în câțiva pași simpli de către voi. Din păcate în momentul de față compatibilitatea Cydia cu iOS 8.1 se rezumă doar la instalarea aplicației în terminalele noastre și accesarea datelor din diversele repo-uri ale sale, deoarece restul aplicațiilor și tweak-urilor nu sunt compatibile încă cu această versiune a sistemului de operare.
iOS 8.1 jailbreak trebuie făcut în prealabil și urmând instrucțiunile de mai jos veți instala Cydia în câțiva pași simpli și deși teoretic nu ar trebui să întâmpinați probleme, este indicat să faceți totuși un backup datelor voastre în eventualitatea în care veți fi obligați să faceți restore. Această procedură poate fi efectuă numai după ce faceți jailbreak iOS 8.1, iar pe prima pagină găsiți un tutorial potrivit.
Inainte de a parcurge tutorialul, cititi acest articol, altfel veți urma procedura degeaba.
Tutorial Instalare Cydia dupa iOS 8.1 jailbreak Pangu
Pasul 1
În terminalul vostru deschideți aplicația Pangu și instalati pachetul OpenSSH pentru a avea acces la temrinalul vostru folosind o conexiune Wi-Fi.
Pasul 2
După instalarea rapidă a acestui pachet va trebui să descărcați WinSCP de aici. După finalizarea descărcării instalați-l in calculator. Descărcați și fișierele necesare ale Cydia de aici.
Pasul 3
În terminalul vostru deschideti aplicația Settings, Configurări, accesați meniul Wi-Fi și apăsați butonul albastru i încercuit din dreptul numelui retelei la care sunteți conectați. În noul meniu deschis va trebui să notați adresa IP, sau cifrele din campul IP Address, deoarece ele vor fi utilizate în WinSCP pentru conectare.
Pasul 4
Deschideți WinSCP, alege SCP ca și File Protocol, apoi introduceți adresa IP notată anterior în campul Host Name. Ca și username folosiți cuvântul root, iar ca lși password cuvântul alpine, apoi apăsați Login și acceptati alerta afișată după conectare.
Pasul 5
Acum v-ați conectat la iDevice-ul vostru și ii veți putea accesa fișierele de sistem. Folosind interfața WinSCP navigați către var/mobile/Downloads și copiați fișierele .deb ale Cydia descărcate anterior, dar înainte de acest lucru dați-le o denumire cât mai scurtă, păstrând extensia .deb.
Pasul 6
Fără a părăsi folderul în care ați copiat fișierul .deb, accesați opțiunea Commands din meniul superior dreapta al WinSCP, apoi alegeți opțiunea Open Terminal.
Pasul 7
În fereastra nou deschisă introduceți în campul Enter command următoarea comandă : dpkg -i numefisierlproj.deb numefisiercydia.deb și apoi apăsați tasta Enter sau butonul Execute. După apăsarea butonului va fi inițiată procedura de instalare și probabil veți vedea o eroare care vă spune ca aplicația Cydia nu a putut fi instalată deoarece nu are anumite dependințe.
După afișarea erorii reporniți terminalul și Cydia va fi afișată în ecranul principal, iar după cateva minute de așezare a fișiereșlor de sistem va putea fi utilizată.