În cursul acestei nopți România a trecut la ora de iarnă, iar în cursul zilei de ieri v-am atenționat că există posibilitatea ca iDevice-urile noastre să întâmpine probleme în a acționa alarmele setate cu o zi înainte. Din fericire în cursul acestei dimineți alarma setată de către mine le propriul terminal iPhone a fost acționată fără probleme de către sistemul de operare, iar verificând aplicatiile din iOS pot spune că n-am descoperit probleme.
iOS – o lungă istorie de probleme cu schimbarea orei
Deși poate părea ciudat, iOS-ul a avut ani de-a rândul probleme cu schimbarea orei, fie că a fost vorba despre cea de iarnă sau cea de vară, însă nici trecerea dintre ani nu a făcut lucrurile mai ușoare pentru posesorii de terminale Apple. Fie că a fost vorba despre alarme care sunau greșit în prima zi a unui an nou, sau despre alarme ce sunau greșit la schimbarea orei, sau aplicatia Calendar care afișa în mod eronat data, iOS-ul a avut o problemă cronică în ceea ce privește schimbarea orei.
Compania Apple a încercat de-a lungul timpului să implementeze diverse rezolvări pentru constantele greșeli și nu m-as mira dacă astăzi vom auzi că pe un continent sau altul unii nu au trecut printr-o schimbare chiar atât de lină. Voi ce probleme ați întâmpinat la trecerea la ora de iarnă?