X

iPhone 6 și iPhone 6 Plus au fost lansate în România cu livrări amânate, modele inexistente în stoc

  Lansarea iPhone 6 și iPhone 6 Plus a avut loc oficial în România în cursul nopții trecute de către operatorii de telefonie mobilă, însă stocurile limitate expediate de către compania Apple au generat dezamăgiri în rândul unora și multă bucurie în rândul altora. iPhone 6 16 GB spce grey și iPhone 6 Plus 16 GB space grey sunt disponibile în cantități suficiente la toți cei trei operatori de telefonie mobilă, dar când vine vorba de trecerea la modelele cu 64 GB sau 128 GB spațiu de stocare, lucrurile nu mai stau chiar atât de bine, aceste terminale fiind indisponibile.

Lansare iPhone 6 și iPhone 6 Plus în România – stocuri și livrări

  Unii operatori de telefonie mobilă au anumite modele cu acest tip de spațiu de stocare, în timp ce alții nu au absolut deloc unități disponibile, modelele cu 128 GB spațiu de stocare fiind indisponibile de la bun început pentru precomandă la toți operatorii locali. Telekom România în călistează pentru precomandă doar versiunile de 16 GB a iPhone 6 și iPhone 6 Plus, Vodafone are disponibile atât modele de 16 GB și 64 GB, iar cei de la Orange au disponibilitate similară cu Vodafone pentru produse.

  Problema cu această lansare iPhone 6 și iPhone 6 Plus este că unii operatori de telefonie mobilă au amânat livrările unor precomenzi înregistrate pentru anumite modele din cauza stocurilor reduse. Majoritatea comenzilor înregistrate deja de către operatori urmează să fie livrate astăzi sau în cursul săptămânii viitoare, dar daca ați comandat un model cu 64 GB spațiu de stocare, atunci ar fi bine să vă interesați care este statusul său privind livrarea deoarece s-ar putea să aveți parte de surprize.

Pret iPhone 6 și iPhone 6 Plus în România

Prețurile pentru iPhone 6 și iPhone 6 Plus în România la abonament oferă cel mai bun deal la operatorul Telekom România, acesta reușind să facă oferte mult mai bune decât concurenții săi locali, dar acest lucru era de așteptat.

  Voi ce experiență ați avut cu cumpărarea celor două produse noi în țara noastră? V-a fost anunțat termenul de livrare ?

This post was last modified on oct. 31, 2014, 6:54 PM 18:54

Disqus Comments Loading...