iOS 8 a fost lansat acum aproape două luni de zile pentru iPhone, iPad și iPod Touch, dar până acum numai 56% dintre terminalele companiei Apple au instalat noua versiune a sistemului de operare. Cifra este cu 4% mai mare decât cea înregistrată acum aproximativ trei săptămâni de zile, atunci doar 52% dintre iDevice-urile companiei Apple instalând efectiv actualizarea. În baza informațiilor furnizate de către compania Apple, se pare ca toți cei care au făcut trecerea la iOS 8 vin de la iOS 7, utilizatorii vechilor versiuni ale sistemului de operare neavând posibilitatea de a face update.
Apple a început săptămâna trecută să trimită email-uri utilizatorilor pentru a le cere să instaleze cea mai recentă versiune a sistemului de operare, iar unii dnitre ei par să fi ascultat rugămintea companiei americane pentru a instalat iOS 8.1. E greu de spus ce se va întâmpla în perioada următoare, dar este clar că rata de adopție a iOS nu este la fel de mare precum cea a iOS 7 și lucrurile nu par să se schimbe prea curând.
This post was last modified on nov. 12, 2014, 8:17 AM 08:17