WhatsApp Messenger este cea mai utilizata retea de mesagerie text de pe planeta, iar creatorii sai pregatesc o serie de noutati extrem de interesante pentru utilizatori. Fara a le divulga intr-o conferinta de presa, cei de la WhatsApp testeaza noile functii in versiunile beta ale aplicatiei, iar prin analizarea codului sursa ele au fost descoperite.
Pentru inceput avem in WhatsApp Messenger o functie numita Call Via Skype, iar daca este sa ne ghidam dupa denumire, ea va permite efectuarea de apeluri prin Skype. Daca ele vor fi video sau doar VoIP ramane de vazut, cert este ca in codul sursa functia este disponibila impreuna cu altele pentru efectuarea de apeluri. Ele vin la pachet cu un modul de notificari si o lista de apeluri, deci vom avea functionalitate avansata in viitor in aplicatie.
WhatsApp Messenger va face apeluri prin Skype, iti va citi mesajele la volan
Separat de aceasta interconectivitate cu Skype, WhatsApp messenger va contine si un asa-numit Driving Mode dedicat soferilor. Acest Driving Mode va avea disponibile doua optiuni pentru utilizatori, prima dintre ele functionand precum sistemul Do Not Disturb al iOS-ului, ea ascunzand notificarile pentru mesajele trimise de catre prietenii nostri.
Cea de-a doua optiune este mult mai complexa si mai utila, ea permitand citirea mesajelor trimise de catre prietenii nostri. Mai exact, la rostirea unei comenzi vocale sau apasarea unui buton, terminalul nostru va rosti tot ceea ce ne-au scris prietenii in mesajele trimise in WhatsApp Messenger, totul fara ca noi sa ne uitam efectiv la ecran.
Din pacate nu se stie cand ar urma sa fie disponibile aceste noi functii ale WhatsApp Messenger, insa sunt curios sa aflu ce parere aveti voi despre ele.