OS X Yosemite 10.10.2 inca genereaza probleme cu retelele Wi-Fi

OS X Yosemite 10.10.2 probleme WiFi

  Una dintre cele mai deranjante probleme ale OS X Yosemite 10.10 era imposibilitatea de a mentine activa in mod constant o conexiune Wi-Fi, sau de a conecta un Mac la o retea Wi-Fi. Lansand OS X Yosemite 10.10.2, compania Apple a anuntat ca a rezolvat problema care afecteaza un numar foarte mare de utilizatori, insa acest lucru nu s-a intamplat. Problema si mai mare este ca unii utilizatori care in trecut nu au avut probleme cu retelele Wi-Fi au realizat acum ca ele afecteaza inclusiv propriile Mac-uri, totul dupa instalarea OS X Yosemite 10.10.2.

  Un thread de discutii accesibil prin forumul companiei Apple are un numar tot mai mare de utilizatori care raporteaza existenta problemelor cu conexiunile Wi-Fi ale Mac-urior. Problemele afecteaza inclusiv conexiunile Bluetooth ale Mac-urilor, in general cei care folosesc periferice conectate la Mac-uri au probleme in a mentine o conexiune activa, sau in a se conecta la o retea Wi-Fi.

Rezolvare probleme Wi-Fi OS X Yosemite 10.10.2

  Pentru toate aceste problema exista doua rezolvari care au functionat pentru o parte dintre posesorii de Mac-uri care ruleaza OS X Yosemite 10.10.2 si ele nu sunt absolut deloc complicate. Prima dintre ele este reprezentata de utilizarea unor retele Wi-Fi de 5 GHz sau de dezactivarea conexiunilor Bluetooth facute cu alte accesorii. Cea de-a doua implica schimbare DNS-ului din System Preferences > Network > Edit Locations > Advanced, iar in campurile DNS sa introduceti valoarea 8.8.8.8. Acestea sunt serverele Google si ele va ajuta sa mentineti conexiunea activa si sa folositi internetul fara probleme, alte rezolvari nefiind disponibile.