X

Masina Apple este dezvoltata de fosti angajati Ford, GM si Tesla

  Masina Apple este dezvoltata de catre sute de angajati intr-un laborator secret din Cupertino, iar conform unor informatii aparute recent se pare ca fosti angajati ai Ford, GM si Tesla sunt implicati. Dimineata v-am spus ca Apple a “furat” angajatii unei companii specializate pe dezvoltarea de baterii pentru masini si i-a distrus anumite proiecte in care a investit sume serioase de bani, dar acest lucru conteaza mai putin pentru cei din Cupertino. Fara a fi prea mult interesata de proiectele companiilor ai caror angajati i-a “furat, Apple a angajat oameni de la Ford, General Motors, Tesla, A123 Systems, MIT Motorsports, Ogin, Autoliv, Concept Systems si General Dynamic.

  Separat de angajarea inginerilor experti in dezvoltarea de masini, compania Apple a angajat inclusiv sefa echipei de resurse umane din cadrul Tesla, ea avand acum rolul de a angaja persoane noi pentru cei din Cupertino. Practic Apple a angajat o multitudine de oameni care au o vasta experienta in producerea a aproape oricarui aspect al unei masini, de la bateriile necesare pentru furnizarea energiei si pana la design-ul interior. Majoritatea angajatilor care au parasit companiile mentionate anterior au lucrat chiar si peste un deceniu in cadrul lor, astfel ca Apple are parte de persoane extrem de bine pregatite.

  Desi foarte multi analisti au fost sceptici in ceea ce priveste proiectul Apple, sustinand ca in laboratorul Apple s-ar dezvolta functii pentru CarPlay, expertiza oamenilor angajati dezvaluie cu totul altceva. Apple si-a construit o “echipa de vis” pentru a dezvolta o masina dupa “chipul si asemanarea sa”, ea urmand a fi cu siguranta controlata de un CarPlay avansat si iDevice-urile noastre. Cat va dura pana cand Apple va lansa aceasta masina electrica autonoma nimeni nu stie, insa este cat se poate de clar ca ambitiile celor din Cupertino nu se rezuma doar la software, ci merg mult mai departe de atat.

  Luand in considerare timpul necesar dezvoltarii unei masini de la “zero” si faptul ca proiectul a fost aprobat acum un an de zile, cred ca va trece minim inca unul si jumatate pana cand Apple va putea prezenta lumii intregi masina sa, cu cateva luni inainte de a o lansa efectiv.

This post was last modified on feb. 19, 2015, 8:01 PM 20:01

Disqus Comments Loading...