Apple are parte de un inceput de an 2015 extrem de bun din punct de vedere financiar, pretul actiunilor celor din Cupertino stabilind un nou record in cursul zilei de ieri. Dupa cum puteti vedea din imaginea de mai sus, pretul actiunilor companiei Apple s-a stabilizat la valoarea de 129.49 dolari la sfarsitul zilei de tranzactionare pe bursa americana din SUA. Aceasta este cea mai mare valoare inregistrata vreodata pentru pretul actiunilor Apple la sfarsitul unei zile de tranzactionare si denota faptul ca investitorii sunt extrem de interesati de actiunile celor din Cupertino.
Cresterea valorii actiunilor a generat si o crestere a valorii capitalizarii bursiere a companiei Apple, aceasta ajungand la sfarsitul zilei de ieri la 748.19 miliarde de dolari. In cursul acestei luni valoarea capitalizarii bursiere a companiei Apple a depasit pentru prima oara cifra de 700 de miliarde de dolari, iar acum se pare ca se apropie incet, dar sigur, de 800 de miliarde de dolari. Rezultatele financiare foarte bune anuntate la sfarsitul lunii trecute au generat cresteri serioase ale pretului actiunilor Apple, iar acum apropierea lansarii Apple Watch sustine cresterea.
Daca Apple Watch va fi suficient de atractiv in momentul lansarii din punct de vedere al preturilor si optiunilor, atunci valoarea companiei Apple ar putea depasi 800 de miliarde de dolari.