Apple Maps este “oaia neagra” din lista de servicii online dezvoltate de catre compania Apple, iar asta deoarece serviciul a generat un numar foarte mare de probleme pentru utilizatorii din lumea intreaga. In ciuda acestui lucru, compania Apple a promis ca va rezolva principalele probleme ale Apple Maps si intr-o buna masura a reusit sa faca acelasi lucru. Continuand imbunatatirile, companiei Apple i-au fost inregistrate o serie de brevete de inventie care ii ofera sistemului posibilitatea de a ne directiona doar prin zone in care exista acoperire GSM pentru telefoanele noastre.
Cu ajutorul acestei functii, Apple Maps poate analiza rutele concepute pentru noi coroborandu-le cu hartile privind acoperirea operatorilor de telefonie mobila, rezultatul final fiind o directionare doar prin zone cu acoperire GSM. Informatiile operatorilor nu vor fi singurele utilizate de catre Apple, compania americana folosindu-se si de datele anonime primite de la persoanele care folosesc Apple Maps, ea analizand zonele cu acoperire in functie de rutele facute de utilizatori. Acest sistem poate genera in anumite cazuri rute mai lungi decat in mod normal, insa in baza lor vom fi mereu conectati la internet in timpul navigarii.
Ideea din spatele sistemului este foarte buna, deoarece cu ajutorul sau nu vom avea probleme cu internetul sau apelurile telefonice, autonomia bateriei avand in acelasi timp de beneficiat de pe urma sa. In brevetele sale de inventie Apple vorbeste in mod explicit despre navigatia dedicata masinilor, majoritatea dintre ele datand din anul 2012, atunci cand Apple a renuntat la Google Maps. Avand in vedere ca vorbim despre un sistem detaliat deocamdata doar in brevete de inventie, ramane de vazut cand sau daca aceasta tehnologie va ajunge in iPhone-uri.
This post was last modified on mart. 4, 2015, 10:22 PM 22:22