X

Apple Watch se poate conecta la iPhone si fara Bluetooth

  In cazul in care nu ati aflat inca, Apple Watch are implementate tehnologiile Bluetooth, NFC si Wi-Fi pentru a putea comunica cu iPhone-uri sau instrumente de plata compatibile cu Apple Pay, iar acest lucru ii ofera o conectivitate mai buna decat cea a altor smartwatch-uri. Desi foarte multi au crezut ca Apple Watch se va interconecta cu iPhone-urile numai prin Bluetooth, realitatea este ca principala metoda de interactiune va fi o retea Wi-Fi, daca dispozitivele sunt ambele conectate la acelasi hotspot. In aceasta situatie, transferul de muzica, poze, etc, se va face mult mai rapid decat prin Bluetooth, Apple utilizand cel mai probabil sistemul AirDrop pentru a facilita aceasta comunicare.

  Spre deosebire de Bluetooth, Wi-Fi-ul are o raza de actiune mult mai mare, astfel ca permite utilizarea unui Apple Watch conectat la un iPhone aflat chiar si la cativa zeci de metri distanta. Mai mult decat atat, in cazul accesoriilor conectate pentru a asculta muzica, nu va fi necesara apropierea de acestea pentru a reda orice dorim sa ascultam, totul putand fi facut de la distanta fara efort. Desigur ca Apple Watch-ul va trebui conectat la o retea Wi-Fi si daca nu vom face acest lucru folosindu-i ecranul, atunci il vom face cu ajutorul aplicatiei companion pentru iPhone.

This post was last modified on mart. 11, 2015, 9:53 AM 09:53

Disqus Comments Loading...