Pentru ca Apple Watch a ajuns deja la o multitudine de clienti din sudul planetei, cei de la iFixIt au finalizat deja procedura de dezasamblare a Apple Watch pentru a ne prezenta tot ceea ce se ascunde in interiorul produsului companiei Apple si in acest articol veti descoperi componentele interne ale produsului, asa cum sunt ele amplasate in interiorul carcasei.
Pentru dezasamblare a fost utilizat un Apple Watch Sport de 38mm, cel mai ieftin model al smartwatch-ului vandut de catre compania Apple si se pare ca procedura de scoatere a componentelor, precum si cea de reparare, se dovedeste a fi una extrem de dificila, compania Apple inghesuind o multitudine de componente intr-o carcasa foarte mica, astfel ca scoaterea lor nu este chiar atat de simpla.
Chiar si asa, cei de la iFixIt au reusit sa o faca si sustin ca in interiorul Apple Watch gasim o baterie de 205 mAh(3.8 V, 0.78 Whr), separat de ea fiind prezentate si coroana digitala, chip-ul S1 sau sistemul Taptic Engine. Desi bateria are o capacitate mica la acest model, in cazul celui de 42mm compania Apple a implementat probabil o baterie mai mare, afirmand chiar ca acest model ar putea avea o autonomie mai buna.
Separat de informatiile privind bateria vedem si chip-ul S1 plus o comparatie cu un interiorul unui ceas mecanic, iar in cazul Apple Watch cei de la iFixIt sustin ca au intalnit cele mai mici suruburi folosite vreodata pentru fixarea unui dispozitiv electronic, ei fiind nevoiti sa isi modifice ustensilele pentru a putea scoate din carcasa componentele ceasului inteligent.
Avand in vedere ca deocamdata chip-ul S1 nu a fost trecut printr-un aparat de raze X, nu stim ce configuratie interna are, insa in afara acestor informatii si a modului creativ de aranjare a componentelor aflam si faptul ca unitatile livrate catre clienti mentin acel port de diagnosticare folosit de catre Apple pentru a prelua informatii din ceas, restul componentelor fiind similare cu ceea ce am vazut in alte ceasuri inteligente.