Saptamana aceasta v-am prezentat o comparatie intre iOS 9 si Android M in ceea ce priveste design-ul si unele functii, insa acum vine randul performantelor sa fie comparate intr-o prezentare ce are rolul de a ne spune care dintre cele doua sisteme de operare este mai rapid.
Terminalele din seria Nexus au fost tot timpul privite ca fiind cele mai rapide smartphone-uri Android, iar asta deoarece ele ruleaza versiunea nemodificata a sistemului de operare conceput de catre compania Google pentru dezvoltatorii si utilizatorii din lumea intreaga.
In aceasta idee o comparatie intre iOS 9 pe iPhone 6, cel mai rapid smartphone Apple, si Nexus 6 cu Android M, cel mai rapid smartphone Android din toamna anului trecut, este cat se poate de logica, iar rezultatele le veti vedea in clipul video de mai jos.
Daca va gandeati ca Nexus 6 cu Android M surclaseaza iPhone 6 cu iOS 9 in chiar toate testele, ei bine va spun de pe acum ca va inselati, deoarece terminalul celor de la Apple se descurca surprinzator de bine, desi teoretic are un hardware inferior, cel putin pe hartie.
Atat iOS 9, cat si Android M sunt disponibile in versiune beta in momentul de fata, astfel ca performantele lor s-ar putea schimba radical de-a lungul timpului, astfel ca tot ceea ce vedem aici nu va fi 100% valabil in toamna, cand versiunile finale ale lor vor fi lansate.